Cum poți să-ți salvezi banii de la devalorizare, dacă nu te pricepi nici la afaceri, nici la bursă

de: Mădălina Bahrim
02 10. 2022

Rata anuală a inflației din țara noastră este de aproximativ 15% – o valoare uriașă, ce contribuie în ritm accelerat la devalorizarea banilor noștri.

Dacă-ți ții economiile la saltea, trebuie să știi banii vor valora din ce în ce mai puțin, de la o lună la alta.

Nu trebuie să-i iei și să deschizi cine știe ce afacere pentru a putea să le păstrezi valoarea sau să-i înmulțești. Dacă nu ești antreprenor, nu te aventura pe un tărâm necunoscut, înainte de a face cercetări și de a lua o decizie în cunoștință de cauză.

De asemenea, dacă nu ești suficient de bine informat cu privire la piețele financiare, fii prudent chiar și cu bursa. Bineînțeles că pe piața de capital oamenii își găsesc stabilitatea financiară în timp, dar nu poți merge acolo să-ți plasezi banii fără să știi măcar ce presupune o operațiune banală.

Ambele acțiuni sunt lăudabile și nu trebuie descurajate. Trebuie cu toții să luptăm pentru independența noastră financiară. Dar trebuie să fim conștienți că avem nevoie de informații, trebuie să cunoaștem un domeniu înainte de a ne lansa în el.

Între timp, decât să-ți ții bani la ciorap, poți opta pentru instrumentele de economisire puse la dispoziție de bănci. Da, dobânzile sunt sub rata inflației, nu spune nimeni că nu este așa. Practic, tot pierzi bani, dar nu pierzi atât de mulți cât ai pierde dacă îi ții împachetați în șifonier, printre haine.

Această bancă lansează revoluția dobânzilor la depozite. A „stricat” piața

Dacă îți este de folos, să știi că una dintre băncile de la noi anunță, în premieră o dobândă de 10% la depozite. Nu acoperă rata inflației, însă dat fiind faptul că unele bănci oferă 6%, e interesant de discutat.

Este vorba despre noua ofertă tbi bank. Ca informație suplimentară, depozitul este constituit pe 5 luni, în lei.

„În urma evenimentelor dinamice din acest an, majoritatea clienților români caută depozite pe termen scurt pentru a gestiona incertitudinea generală și pentru a se adapta mai bine la condițiile de piață aflate mereu în schimbare.

În contextul unei inflații cu mult peste 10%, dorim să le oferim clienților noștri un instrument foarte eficient de atenuare a efectelor negative ale creșterii prețurilor.

Cu dobânzile actuale pe care le oferim, în special cele aferente depozitelor pe termen lung, clienții băncii pot obține un randament real si pozitiv pentru economiile lor”, a spus Lukas Tursa, Senior VP, tbi bank.